Programul de salvare a patrimoniului initiat de ministrul Culturii merita sprijinul deplin al societatii civile

Patrimoniul vital

Programul de salvare a patrimoniului iniţiat de ministrul Culturii merită sprijinul deplin al societăţii civile.

Toader Paleologu a decis să înfrunte mafia edilitară a Bucureştiului, ştiind că o capitală fără memorie reprezintă doar o convenţie administrativă. Tânărul ministru a decis să acţioneze energic pentru salvarea patrimoniului imobil al Bucureştiului, protejând zonele istorice de invazia haotică a turnurilor de sticlă.

Succesul acestei întreprinderi vitale – susţinută de numeroşi universitari, oameni de cultură şi instituţii media – va depinde numai de reuşita unor parteneriate public-private.

În ultimii ani, profesorul Andrei Pippidi, împreună cu alte voci cooptate în Comisia prezidenţială pentru patrimoniul construit, siturile istorice şi naturale, a semnalat dezastrele urbanistice produse în ultimele două decenii. Incoerenţa restituirii proprietăţii după 1989, incompetenţa şi indolenţa din numeroase instituţii ale statului (de la ministere şi primării până la muzeele judeţene), precum şi miopia unei logici economice bazate pe profitul imediat – toate acestea au condus la degradarea ultimelor noastre rămăşite de mândrie locală şi tradiţie naţională.

Am putut vedea cu toţii clădiri baroce (cum ar fi Palatul Bánffy din Cluj) sau vile boiereşti din sudul României transformate, prin concesiuni suspecte, în terase şi discoteci; situri arheologice (cum ar fi Sarmizegetusa) devenite loc de camping; locaşuri sfinte (cum ar fi Mănăstirea Bezdin sau Cetatea Aradului) jefuite de frumuseţe şi demnitate; biserici fortificate în Evul Mediu şi descompuse în postmodernitate; case memoriale date uitării sau pur şi simplu demolate; stiluri arhitectonice alăturate fără noimă (vezi cazul Sinaia); reliefuri rurale urâţite prin implantări masive de kitsch; monumente rupestre vandalizate; biserici din lemn demontate şi înlocuite cu beton-armat (inclusiv în Maramureş) – iar lista poate continua. Soarta clădirilor nu diferă mult de nefericita stare a bibliotecilor, a grădinilor publice sau a parcurilor naţionale (de unde necesitatea „codului verde“). Iată de ce ar merita scutit de taxe timp de zece ani oricare întreprinzător privat dornic să investească masiv în salvarea patrimoniului, ocrotirea clădirilor-monument şi în primenirea spaţiilor memoriale.

23 Feb 2009 Mihail Neamtu –  articol preluat din Cotidianul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s