Planurile aberante ale Primariei

Parcul Cişmigiu, strivit de patru turnuri de 30 de etaje

de Catiuşa IVANOV | 11 IANUARIE 2008

(CITA SFIDARE LA ADRESA NOASTRA A TUTUROR !!!) _Viorel Hurduc, şeful Comisiei tehnice de urbanism a Capitalei: „Turnurile îi vor ajuta să se orienteze pe cei care vin să se plimbe în parc“ Unul din turnuri va fi plantat la Palatul Universul, altul la Conservator, al treilea pe strada Şipotul Fântânilor, iar al patrulea la intersecţia cu Schitu Măgureanu

Parcul Cişmigiu, strivit de patru turnuri de 30 de etaje

Distrugerea ur­­ba­­nistică a Bu­cu­reş­tiului, înce­pu­tă pe vremea lui Ceau­­şescu, continuă şi în prezent, prin plantarea într-un oraş înghesuit a unei păduri de blocuri turn. După acoperirea Bisericii Armeneşti cu un turn de 19 etaje şi a Catedralei Sfântul Iosif cu un altul de peste 75 de metri, în timp ce parcul Bordei este la un pas de a fi distrus, a venit rândul parcului Cişmigiu să încapă pe mâna „investitorilor“.

Chiar în coasta istoricei grădini, în spatele Palatului Universul, proprietarul terenu­lui şi al construcţiei, patronul firmei Universul SA, vrea să ridice un turn de 27 de etaje. Mai mult, ca să nu creeze cumva un dezechilibru, afaceristul propune prin planul urbanistic zonal ridicarea altor trei turnuri în jurul grădinii Cişmigiu, pe terenuri care nici măcar nu sunt în proprietatea lui. Unul dintre ele este lângă Conservator, pe Calea Ştirbei Vodă, al doilea, pe un teren de tenis aflat la intersecţia Căii Ştirbei Vodă cu str. Schitu Măgureanu, iar al treilea, peste o casă foarte veche, care se află gard în gard cu Cişmigiul, pe strada Şipotul Fântânilor.Planul urbanistic care ar permite „înfigerea” celor patru „ţepe” în jurul parcului a fost prezentat Comisiei tehnice de urbanism în ultima şedinţă de anul trecut. Preşedintele comisiei, Viorel Hurduc, a susţinut cu înfocare investiţia, motivând că „turnurile îi vor ajuta să se orienteze pe cei care vin să se plimbe în parc”. În plus, reprezentanţii investitorului susţin că turnul nu va fi o clădire de birouri, ci de locuinţe elitiste, deci nu va atrage foarte multe maşini în zonă, Brezoianu fiind o stradă foarte aglomerată, cu câte o bandă pe sens. Cu această ocazie, va fi consolidat Palatul Universul, dar vor fi construite alte trei clădiri în jurul acestuia.„O asemenea construcţie nu se încadrează în zonă, în primul rând fiindcă strada Brezoianu este deja foarte aglomerată, iar ansamblul ar aduce şi mai multe maşini în zonă. În al doilea rând, parcul Cişmigiu este zonă protejată”, ne-a declarat Adrian Bold, arhitectul-şef al Capitalei. Nici arhitectul Dan Marin, membru al Comisiei, nu acceptă aşa ceva: „Este vorba de imaginea oraşului. În plus, o asemenea construcţie aduce sute de maşini pe o străduţă cum e Brezoianu, cu doar o bandă pe sens. De asemenea, există vecinătatea cu Palatul Universul, care este un simbol al presei româneşti. Ar trebui să aibă o arie de protecţie.”Şerban Sturza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor, spune că, în general, se manifestă o lipsă de atenţie faţă de dezvoltarea durabilă a oraşului. „Construirea în parcuri este, pe termen lung, o operaţie păguboasă. Parcul Bordei, de exemplu, este o înfrângere în ceea ce priveşte oraşul durabil. Suntem europeni, dar nu suntem pregătiţi decât să jecmănim”, este de părere Sturza. Planul urbanistic a fost amânat de comisie pe motiv că nu avea studiu de circulaţie şi „de însorire” şi va fi rediscutat atunci când beneficiarul va avea toate documetele. Acţionar majoritar la Universul SA este omul de afaceri american Jonathan Mann.))catiusa.ivanov@gandul.info

REF PROIECTUL DE MAI JOS, DUPA 1 AN DE PROTESTE IN STRADA SI IN MASS MEDIA, AM REUSIT SA ADUCEM VICTORIA SOCIETATII CIVILE :

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/39513/Referendum-pentru-Bucuresti.html

Referendum pentru Bucuresti

Fii primul care comenteaza »

SURSA: Curierul National
   
   
   
   
Voteaza

function voteaza(scor) { var url_curent = window.location.href; window.location.href = url_curent + ‘/’+scor; }

Vot curent (0)

In urma protestelor repetate fata de constructiile ilegale, Adriean Videanu a anuntat ca nu va modifica arhitectura din Piata Revolutiei fara acordul cetatenilor

Primarul general al Capitalei a promis organizarea unui referendum privind ridicarea constructiilor moderne din zona

Vor fi demarate doar constructiile parcarilor in subteran, nicidecum in piata publica, a spus edilul-sef. Societatea civila nu este insa de acord si atentioneaza ca piata este strabatuta de catacombe istorice

Asa cum va spuneam in editiile precedente, pe masa constructorilor stau proiecte ce ar schimba total fatada centrului istoric al Bucurestiului. Cladirea cu 12 etaje de pe Strada Academiei, constructia de langa Biserica Armeneasca, Mall-ul proiectat langa Biserica Kretzulescu, monument de arhitectura brancoveneasca, proiectul „Cathedral Plaza” dezvoltat langa monumentul cultural Catedrala Romano-Catolica Sf. Iosif si blocul de 13 nivele din Piata Revolutiei sunt cele mai controversate proiecte de pe piata imobiliara locala.

Daca pana acum, Adriean Videanu, primarul general al Capitalei, a lasat sa se inteleaga ca derularea proiectelor din Piata Revolutiei nu va fi stanjenita, lucrurile par sa fi luat o intorsatura cel putin multumitoare pentru protestatarii proiectelor. Lozinci precum „Micul Paris va ramane doar un vis”, „Simboluri culturale distruse de interese murdare” ori „Identitatea Capitalei noastre, victima lacomiei voastre”, afisate la cele doua mitinguri din Piata Universitatii, si-au indeplinit in parte misiunea.

Dezbatere publica, dupa 7 august

Doleantele Grupului Civic, expuse de Mariana Duma, PR-ul asociatiei, „sa se organizeze o dezbatere publica in Piata Revolutiei cu domnul primar si protestatarii, cu vot la urna”, si-au obtinut aprobarea.

Joi, in cadrul unei intalniri cu societatea civila reprezentata de Alianta Civica, Asociatia 21 decembrie, Civic Media si Grupul Civic, edilul sef a promis organizarea unei dezbateri publice dupa 7 august, data la care va fi gata proiectul Piata Revolutiei, conform declaratiei lui Adriean Videanu.

Reprezentantii societatii civile au declarat ca municipalitatea va lua o decizie referitoare la ridicarea constructiilor proiectate in suprateran, doar dupa ce bucurestenii vor fi consultati. Conform organizatiilor non-guvernamentale prezente la intalnirea cu primarul general, la inceputul lunii august locuitorii Capitalei vor fi chemati sa-si spuna parerea despre posibila populare a Pietei Revolutiei cu noi cladiri construite dupa o arhitectura moderna, in total dezacord cu Bucurestiul vechi.

Prezentarea planului urbanistic, o eroare

Faptul ca proiectul a fost prezentat inainte de finalizare a dus la multe neintelegeri, a spus Adriean Videanu. „Prezentarea planului urbanistic zonal a fost o eroare. A lasat loc pentru foarte multe speculatii legate de ce se va construi in acea zona”, a subliniat primarul general al Capitalei in declaratia data presei. Adriean Videanu a precizat ca vor fi demarate doar constructiile parcarilor in subteran, nicidecum in piata publica. Fapt contestat de reprezentantii societatii civile, care atentioneaza ca piata este strabatuta de catacombe istorice. Amplasamentul parcarilor subterane, cu a caror utilitate sunt de acord reprezentantii societatii civile, a fost gasit de acestia intre Sala Palatului si Stirbei Voda, unde este „spatiu suficient”, ne-a declarat Mariana Duma. Curierul National va prezinta in continuare santierele bucurestene care pun in pericol viata cetateanului si a orasului. Alaturi de dumneavoastra putem pune capat haosului si ilegalitatilor din constructii.

Sursa: Curierul National, 29 Iulie 2006
Autor: Diana Drinceanu

Distrugere Un plan urbanistic, pe punctul de a fi aprobat

VIDEANU VREA TURNURI DE STICLA IN BUCURESTIUL ISTORIC : – IN FATA ATENEULUI ROMAN – IN PIATA REVOLUTIEI – UNDE ROMANII AU MURIT PENTRU LIBERTATE !! – PE CALEA VICTORIEI – LINGA CASINO PALACE CE FACEM, DRAGI ROMANI ? IL LASAM SA-SI BATA JOC DE TOT DE SIMBOLURILE ORASULUI NOSTRU ? SA NE CALCE IN PICIOARE ISTORIA SI CULTURA, CONSTRUIND TURNURI ORIBILE DE STICLA LINGA MONUMENTE ISTORICE SI CULTURALE ? CINE IN EUROPA ISI MAI BATE JOC DE PROPRIILE CENTRE ISTORICE ? CE SOCIETATE CIVILA AR LASA SA SE INTAMPLE ASA CEVA ? IN FRANTA, GERMANIA, ANGLIA, AUSTRIA ? CINE NU-SI VALORIFICA LA MAXIMUM CLADIRILE SI PIETELE ISTORICE SI CULTURALE PRIN TURISM ?? CHIAR ROMANII TREBUIE SA FIE POPORUL CEL MAI DE PE URMA ? FARA NICI UN CUVINT DE SPUS IN FATA TAVALUGULUI PRIMARULUI INSETAT DE BANI CU PRETUL CALCARII IN PICIOARE A SUFLETULUI POPORULUI ROMAN ? ARHITECTII SUNT ORIPILATI DE ACESTE PROIECTE MEGALOMANICE ! Videanu are doar citiva ‘arhitecti” linga el ce ne calca pe toti in picioare, asa ca : Haideti sa oprim distrugerea centrului cultural si istoric din Bucuresti, a Pietei Revolutiei, a Caii Victoriei, a monumentelor arhitecturale, a parcurilor amenintate cu desfiintarea pentru constructii pe spatiul verde, si asa pe ultimul loc din Europa pe cap de locuitor !!! Haideti sa oprim goana dupa inavutire a celor din primarii care dau investitorilor terenuri din pietele noastre publice, din parcuri, spatii verzi, ascunzindu-se dupa „nevoia de modernizare” a orasului, DESI IDEEA DESFIINTARII PIETEI REVOLUTIEI SI PIETEI ATENEULUI ROMAN ORIPILEAZA PE majoritatea URBANISTILOR, ARHITECTILOR, ISTORICILOR, JURNALISTILOR, SI TUTUROR ROMANILOR DE AICI SI DIN LUME CARE INTELEG IMPORTANTA CONSERVARII SI PROMOVARII CENTRELOR ISTORICE ! proiectul primariei TRAFICUL este si asa SUPERCONGESTIONAT in acea zona, daca primarul doreste sa aduca in plus, pe zi, mii de oameni in acele noi cladiri din cele doua piete, imaginati-va ce trafic suplimentar de cosmar, ca sa nu mai vorbim si de poluare ! Suntem reprezentantii Grupului Civic Bucuresti, infiintat in mai 2006, pentru SALVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL – ISTORIC SI A SPATIILOR VERZI ALE BUCURESTIULUI. Va invitam alturi de noi sa luptam cu Primarul Videanu pentru conservarea patrimoniului orasului si pentru construirea de cladiri moderne in afara Pietelor Istorice din Bucuresti ! Cum puteti ajuta : NUMAI IMPREUNA PUTEM OPRI PROIECTELE MEGALOMANICE ALE PRIMARULUI ! banner-1.jpg banner-5.jpg banner-6.jpg Mai jos gasiti filmulete din presa (Realitatea, Antena 1, Pro TV) ref lupta societatii civile vs Primarul Adriean Videanu @ arhitect Viorel Hurduc.

2 responses to “Planurile aberante ale Primariei

  1. (nu stiu daca am postat bine, in orice caz modificati dumneavoastra)
    La sectorul 5, Parcul Sebastian este re-modelat acum cu alegerile. Jumatate din parc este ocupat acum de o piateta betonata.
    Ce sens are un parc cu betoane intr-un oras fara verdeata?
    o sa revin si cu niste poze.

  2. Buna Ziua,

    Sunt sufocata de acest „oras” Bucuresti. Mi-am cumparat, dupa foarte multe chinuri, la un pret f. mare (numai ca sa fiu aproape de parc), un apartament cu 2 camere linga Parcul Vacaresti (tineretului). Cred ca imi dau foc in fata Primariei sau a Presedentiei daca vor accepta sa distruga si acest parc. Ganditi-va si la copiii vostri si la aerul pe care ei il vor respira peste 10-20 de ani.

    Sunt convinsa ca exista modalitati legale de a salva toate parcurile din Bucuresti distruse de furia retrocedarii si a imbogatirii, dar nu exista bunavointa.

    De altfel nici nu ma astept ca cineva, sa citeasca acest e-mail sau sa-mi raspunda, dar disperarea ma face sa incerc orice.

    Va multumesc daca ati citi acest e-mail si va raman recunoscatoare daca veti face ceva.

    Cu stima,

    Marcela Petre
    O locuitoare nefericita a Bucurestiului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s